În epoca exploziei comunicării virtuale, petiţiile online au devenit cea mai la îndemână formă de exprimare a nemulţumirilor civice. Cu o simplă apăsare pe mouse, ţi-ai marcat adeziunea la cauza zilei. Sunt ele însă şi eficiente, reuşesc să schimbe deciziile autorităţilor şi oamenilor politici?
Mii de semnături electronice gravitează în jurul petiţiilor online. În ultimii ani, de când reţeaua Facebook uneşte milioane de români, nu există săptămână în care să nu fii invitat să aderi la o cauză civică. Cele mai populare dintre ele au teme precum recalcularea pensiilor, acordarea de ajutoare sociale, protecţia persoanelor cu dizabilităţi, protecţia câinilor comunitari, sau cele care militează împotriva desfiinţării unor instituţii publice. Primul lucru pe care un cetăţean trebuie să-l facă pentru ca petiţia în care crede să capete consistenţă este să semneze. Semnătura este gestul care revine cetă-ţeanului. Nu şi singurul. Pentru a evita dezamăgirile civice provocate de faptul că petiţiile, deşi adună zece mii de semnături, nu produc nici un efect, semnatarul trebuie să fie atent la credibilitatea celui care iniţiază petiţia.
Potrivit legii care reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor, petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului, ca majoritatea celor care circulă pe net, nu se iau în considerare şi se clasează. A doua condiţie obligatorie se referă strict la înregistrarea petiţiei la sediul Guvernului sau la instituţia abilitată. După strângerea semnăturilor, iniţiatorul oricărei petiţii trebuie s-o înregistreze. „Mi-aduc aminte că am primit peste 5.000 de petiţii referitoare la eutanasierea câinilor. În baza acestor cereri am putut acţiona, iar cetăţenilor li s-a dat câştig de cauză. Curtea Constituţională a blocat legea privind uciderea câinilor, după ce autorităţile locale ar fi co
