Când trupele sovietice au invadat Polonia pe 17 septembrie 1939, o călătorie extraordinară începea pentru Danuta Maczka. Pentru Polonia, era începutul unui război care urma să facă milioane de victime.

Danuta Maczka, acum în vârstă de peste 80 de ani, a trăit acele vremuri teribile. Viaţa ei a fost şi este o odisee de la casa părintească din Polonia, la un lagăr din Siberia, către Iran, Palestina şi Egipt şi, într-un final, către noua ei casă din Londra.

Danuta s-a născut într-un sat din estul Poloniei (acum Rivne , Ucraina). A trăit cu părinţii, cu fratele ei, Stefan, şi sora Zosia într-o fermă înconjurată de o livadă cu cireşi. În septembrie 1939, Danuta trebuia să înceapă şcoala. Tatăl ei deja îi cumpărase uniforma.

Dar viaţa s-a întors cu susul în jos. Trupele sovietice au ajuns în estul Poloniei. Au bătut în poarta lor la ora 6.00 dimineaţa, în ziua de 10 februarie. Era iarnă, era încă întuneric. Danuta îşi aminteşte vocile soldaţilor care băteau puternic la uşă. Au strâns ce au apucat – puţină mâncare , câteva pături - şi s-au îngrămădit pe o sanie. „M-am uitat înapoi şi mi-am văzut căţelul care alerga după noi. A alergat până n-a mai putut”, povesteşte Danuta.

Sute de familii poloneze erau îngrămădite în gara Lubomyrka. Mulţi ştiau deja că vor fi deportaţi în Siberia. „Am fost urcaţi într-un tren de marfă. 72 de oameni în fiecare vagon. Drept toaletă, aveam o gaură în mijlocul vagonului”.

„Dormeam pe scânduri, aşezate în forma unor rafturi. Mă urcat pe cea mai înaltă şi mă uitam printr-o crăpătură.Rusia mi-a trecut prin faţa ochilor. Numai spaţii goale şi zăpadă".

Pe măsură ce călătoria avansa, bebeluşii deveneau tăcuţi şi mureau. „Gardienii veneau să-i ia şi-i aruncau în zăpadă. Când murea un adult, îl puneau pe o platformă aflată lângă motor şi, când trenul încetinea, îl aruncau. "Dar