* testarea este programată pentru 4 octombrie, iar dosarele se pot depune până pe 26 septembrie, inclusiv
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de director medical, în data de 4 octombrie, de la ora 9, la sediul unităţii din şoseaua Buzăului nr. 2. Concursul cuprinde trei probe de evaluare, respectiv un test grilă pentru verificarea cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului de specialitate precum şi interviul de selecţie. Nota minimă de promovare a fiecărei probe este 6, iar media finală de cel puţin 7.
Dosarele de înscriere se depun la sediul spitalului, până la data de 26 septembrie, inclusiv, ora 15.00, la Registratură.
Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în profil medicină, confirmaţi ca medic specialist sau primar, cu cel puţin 2 ani vechime ca medic specialist sau au competenţă/atestat în managementul serviciilor de sănătate ori sunt absolvenţi ai cursului de management spitalicesc.
În urma concursului pentru funcţia de director de îngrijiri, desfăşurat pe data de 6 septembrie, nu a intervenit nici o schimbare, rămânând pe post Olguţa Ciocan, care a fost şi singurul candidat înscris.
* testarea este programată pentru 4 octombrie, iar dosarele se pot depune până pe 26 septembrie, inclusiv
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de director medical, în data de 4 octombrie, de la ora 9, la sediul unităţii din şoseaua Buzăului nr. 2. Concursul cuprinde trei probe de evaluare, respectiv un test grilă pentru verificarea cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului de specialitate precum şi interviul de selecţie. Nota minimă de promovare a fiecărei probe este 6, iar media finală