Preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, a declarat luni după întîlnirea cu premierul Victor Ponta de la Bruxelles, că "e extrem de important că nominalizările pentru şefia DNA şi a Parchetului General să fie făcute într-o manieră corectă şi transparentă", potrivit unui comunicat de presă al CE, citat de HotNews.ro. Barroso a mai spus că reforma în sănătate şi restructurarea companiilor de stat sînt cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice din România.
"Preşedintele Barroso a subliniat că toate forţele politice din România, aflate la guvernare sau în opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi reţinere şi să se concentreze foarte ferm asupra nevoii urgente de a restabili stabilitatea instituţională şi politică", se arată în comunicatul Comisiei, care reia mot-a-mot o frază din comunicatul publicat după întâlnirea lui Barroso cu Traian Băsescu din urmă cu trei zile.
La rândul său, Ponta a afirmat după întâlnirea cu preşedintele CE că i-a spus acestuia că votul exprimat la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu nu poate fi ignorat, arătând însă în acelaşi timp că disputele politice interne nu trebuie să se manifeste la nivelul UE, potrivit Mediafax.
"Am vorbit de faptul că, în mod clar, criza politică din România nu trebuie să fie interpretată doar printr-o cheie instituţională, ci mai ales prin cheia voinţei exprimate democratic de către cetăţenii români. Evident că am vorbit încă o dată de faptul că 8,5 milioane de români care votează nu pot să fie ignoraţi, iar aici lucrurile sunt foarte clare. În acelaşi timp însă, repet ce am spus şi acasă: România nu are alt drum decât un drum european şi noi, cu Bruxelles-ul, cu Comisia Europeană, nu ne translatăm războaiele din interior. Nu îmi plac nici cei care vin să pârască aici la Bruxelles sau la Strasbourg, sperând că asta o să-i ajute acas