Pompierii suceveni au cerut, luni, locuitorilor municipiului Suceava să anunţe prin 112 dacă observă persoane suspecte că ar provoca incendii în scări de bloc după ce în ultima lună s-au înregistrat patru incendii provocate în blocuri din două cartiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, pompierii militari din Detaşamentul Suceava au intervenit în noaptea de duminică spre luni, pe strada Zamcei din Suceava, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc.
Pompierii au găsit pe casa scării blocului o grămadă de ace de brad şi resturi de hârtie, care ardeau înăbuşit degajând mult fum, incendiul fiind declanşat intenţionat.
Pompierii au stins incendiul, după care au evacuat fumul dens care risca să pătrundă în apartamentele locatarilor.
ISU Suceava a făcut un apel sucevenilor pentru ca aceştia să apeleze de urgenţă numărul 112, în cazul în care observă persoane suspecte că ar provoca incendii.
Sursa citată precizează că incendiul din noaptea de duminică spre luni a fost al patrulea caz de incendiu provocat intenţionat în interiorul blocurilor în ultima lună, trei dintre ele fiind înregistrate în cartierul Zamca şi unul în cartierul Burdujeni.
Pompierii suceveni au cerut, luni, locuitorilor municipiului Suceava să anunţe prin 112 dacă observă persoane suspecte că ar provoca incendii în scări de bloc după ce în ultima lună s-au înregistrat patru incendii provocate în blocuri din două cartiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, pompierii militari din Detaşamentul Suceava au intervenit în noaptea de duminică spre luni, pe strada Zamcei din Suceava, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc.
Pompierii au găsit pe casa scării blocului o grămadă de ace