Scandalul de săptămâna trecută de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani a făcut conducerea unităţii să ia măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă.
Managerul unităţii, medicul Nicolae Moise, ne-a spus că a luat legătura cu reprezentanţii unei firme, în vederea montării unor uşi speciale de termopan care vor securiza întreaga zonă. „Am discutat cu reprezentanţii unei firme ca să ne monteze nişte uşi speciale de termopan la Secţia de Terapie Intensivă, la Blocul Operator şi la Secţia de Obstetrică-Ginecologie, pentru a fi asigurată zona. Aştept lista cu oferte de la acea firmă, iar săptămâna viitoare le vom analiza în comitetul director. Astfel de incidente nu trebuie să se mai repete“, spune managerul Nicolae Moise.
Pe 10 septembrie, în jurul orei 4.00, personalul medical de la Terapie Intensivă a trecut prin clipe de coşmar, fiica unei paciente, care a decedat în această secţie, a făcut o criză de nervi, a spart geamul de la o rezervă, dar şi pe cel de la intrarea în secţie. De asemenea, ea a lovit o asistentă şi o infirmieră, care au încercat să-i ţină piept şi a umplut pereţii cu sângele rezultat în urma rănilor suferite atunci când a spart geamurile. Atât femeia cât şi celălalte persoane care o însoţeau au înjurat şi ameninţat personalul medical.
În cele din urmă, la spital au ajuns atât poliţiştii cât şi jandarmii, care au reuşit cu greu să calmeze spiritele şi să scoată scandalagiii din spital. Asistenta medicală care a fost lovită a depus plângere pentru spargerea celor două geamuri, la Poliţia municipiului Focşani. Prin urmare, oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Scandalul de săptămâna trecută de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşa