Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali e încîntat de faptul că echipa pe care o patronează e lider în Liga 1: ”De cînd e Steaua pe primul loc, am început să zbor!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 septembrie 2012 ·

Patronul roş-albaştrilor a cîntat în direct la televizor de bucurie că formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf conduce campionatul.

Înfrîngerea Pandurilor la Ploieşti şi victoria categorică a Stelei la Iaşi a declanşat fiesta în Ghencea. Cel care a dat tonul la petrecere a fost chiar patronul echipei, Gigi Becali. Intrat în direct la DigiSport, finanţatorul roş-albaştrilor a cîntat de fericire: "Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc, Steaua e!", apoi a continuat: "Ce bine e să strigi asta, îmi era frică de faptul că voi uita acest cîntec!".

Apoi, Becali şi-a continuat show-ul. "Chipciu, Pintilii şi Szukala mi-au plăcut cel mai mult. Am cîştigat cum am vrut eu, fără emoţii. Asta înseamnă să fii echipă mare. Am dominat jocul şi cînd am rămas în zece, am demonstrat că avem mare valoare. Toţi duşmanii noştri se oftică acum că Steaua este lider".

Frica de Vaslui

Finanţatorul stelist a mărturisit că nu se mai teme de faptul că echipa sa ar putea pierde campionatul în acest sezon. "Singura echipă de care mi-e frică este FC Vaslui, în rest de nimeni. Ce CFR? Păi, nu aţi văzut că au fost dominaţi de Dinamo cu copii de 17 şi 18 ani. Noi doar ne-am antrenat cu Iaşiul pentru meciul cu Stuttgart!".

"Eu am făcut transferurile, deci mă pricep!"

Becali a afirmat că e mîndru de faptul că jucătorii pe care el i-a adus la Steaua fac acum diferenţa la echipă. "Doar eu am făcut achiziţiile. Pe Chipciu eu l-am adus, pe Bourceanu la fel, pe Chiricheş la fel. Dacă jucătorii ăştia vor face performanţă şi în Europa, înseamnă că am început să mă pricep la fotbal. Eu am dus România pe 8 în Europa tot datorită mie", a spus patronul din Ghencea.

"Nu am turat motoarele!"

În ciuda victoriei extrem de clare, Becali spune că echipa lui nu a forţat. "Latovlevici a jucat cu viteza întîi, Dumitraş cu a doua. Rusescu a mai încercat să bage în viteza

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 14 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°