Am povestit într-un articol anterior despre soarta unor planuri ale oraşului de sub Sarmisegetuza. Acest articol continuă pe undeva povestea unor elemente de tezaur despre care vorbeam atunci, brăţările dacice şi a domnului Kelemen Hunor, cel care a „gestionat” ambele subiecte.

Tot mai acum un an de zile si ceva, tras de mânecă de un prieten îndrăgostit iremediabil de tărişoara asta, cu un blog pe care ar trebui să îl citească toţi politicienii, başca unii istorici îndrăgostiţi brusc de politică şi manevre de stradă şi apoi să dea lucrare de control pentru a fi acceptaţi prin funcţii de conducere, mă familiarizam cu un subiect mai ciudăţel. Era vorba de o expoziţie care se pare că a fost „cu vânzare” până la urmă, expoziţie cu aur dacic, deschisă în Italia sub mândra oblăduire a preşedintelui Traian Băsescu. Nu ştiu dacă întâmplător sau nu, expoziţia s-a numit „Aurul Antic al României înainte şi după Traian”, dar în acelaşi sens cred că se poate organiza şi o expoziţie cu denumirea „Flota României înainte şi după Traian”.

Domnul Kelemen Hunor, ministru al Culturii la vremea aceea (decembrie 2010), organizatorul expoziţiei ţinută în Italia în nişte orăşele gen Roşiorii de Vede, afirma la plecarea expoziţiei peste hotare că expoziţia este unică în felul ei şi chiar era, pentru că reunea 140 de piese dintre cele mai rare, valoroase şi frumoase din lume, nu doar din România, cu o valoare patrimonială inestimabilă. Nu am detalii, nu ştiu ce condiţii speciale au fost luate pentru transportul acestor valori arheologice, dar interesant este că dacă au plecat cu surle şi trâmbiţe, piesele au dispărut ca subiect din acel moment, neexistând NICI MĂCAR UN RÂND despre întoarcerea lor. De reţinut şi faptul că expoziţia a fost prelungită peste termenul prevăzut la plecarea pieselor, din motive de „ interes deosebit şi succesului nemaipomenit de care s-a bucurat î