Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima întâlnire cu învăţătoarea, în prima zi de şcoală, la prima din clasele I

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 17 septembrie 2012 ·

Cred că, totuşi, cei mai emoţionaţi în prima zi de şcoală au fost prichindeii din clasele a I-a. Au fost vedete la festivitatea de început de an a Şcolii Generale „Ioan Vlăduţiu” din Luduş, unde, personal, directorul şcolii i-a strigat pe fiecare în parte, introducându-i astfel în marele careu de 650 de elevi din curtea şcolii.

Pentru cei mici a urmat mai apoi prima întâlnire cu învăţătoarea. Urmaţi de părinţi, care le pândeau fiecare mişcare cu aparatele foto sau telefoanele, au păşit în sălile de clasă. M-am amestecat şi eu printre părinţi şi am intrat la clasa I-a A, la parter, imediat pe strânga.

22 de pui de oameni stăteau cuminţi în bănci, îmbrăcaţi cu cele mai frumoase haine, ascultând-o pe învăţătoare.

A fost strigat catalogul. Fiecare elev a fost chemat pe nume, în ordine alfabetică în faţa clasei pentru a fi cunoscut de colegii săi. Părinţii stăteau în spatele clasei şi urmăreau totul ca pe un film. Vădit emoţionată era şi învăţătoarea, care abia se mai vedea de mormanul de flori ce crescuse pe catedră. „Sunt tot mai emoţionată în fiecare an, dar plină de speranţă, pentru că ei sunt viitorul nostru. Trebuie să ne mobilizăm şi să privim încrezători înainte, cu toate că noul an şcolar nu a început cum ar fi trebuit. Este foarte frumos să-i îndrumi pe aceşti copii. Ne-am ales meseria aceasta din dragoste pentru ei şi pentru viitorul nostru. Eu nu-mi mai amintesc nimic din prima zi de şcoală, sincer. Doar pozele au rămas, de aceea le-am spus părinţilor să le facă multe fotografii ca să rămână imprimate aceste amintiri frumoase…” a declarat Uţiu Carmen Maria, profesor învăţământ primar la Şcoala Generală „Ioan Vlăduţiu” din Luduş. Cred că, totuşi, cei mai emoţionaţi în prima zi de şcoală au fost prichindeii din clasele a I-a. Au fost vedete la festivitatea de început de an a Şcolii Generale „Ioan Vlăduţiu” din Luduş, unde, personal, directorul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 50 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 37 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°