În acest an, poliţiştii au destructurat trei grupări de traficanţi de droguri din Satu Mare, iar alţi şase sătmăreni sunt daţi în urmărire după ce au fost condamnaţi pentru trafic de droguri de mare risc
Mirajul banilor câştigaţi uşor atrage tot mai mulţi sătmăreni în plasa traficului de droguri. Numai în acest an, poliţiştii de la Crimă Organizată au destructurat trei grupări de traficanţi de droguri alcătuite din sătmăreni, respectiv din care făceau parte sătmăreni. Cele trei grupări se ocupau cu tranzacţionarea drogurilor de mare risc. De asemenea, pe lista de urmăriţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare figurează şase sătmăreni care sunt daţi în urmărire generală după ce au fost condamnaţi în România pentru implicare în trafic de droguri.
Trei cazuri în acest an
Trei sătmăreni au fost prinşi în 4 septembrie în staţia de carburanţi OMV, lângă sediul Casei de Pensii Sălaj, în timp ce încercau să vândă rezină de cannabis, respectiv haşiş, unui investigator sub acoperire. Ca urmare a investigaţiilor efectuate, asupra acestora au fost găsite o bucată de haşiş de 17 grame şi câteva doze mai mici, în greutate totală de circa 4 grame, precum şi un cântar electronic de precizie, cu care cântăreau marfa pentru vânzare. Doi dintre sătmăreni, Attila Zsolt Balaj, în vârstă de 28 de ani, şi Eugen Marian Domuţ, de 23 de ani, au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a emis mandate de arestare pe numele lor. Minora, care era prietena lui Eugen Marian, este cercetată în libertate.
Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, sub directa coordonare a DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare a descins la începutul lunii iulie la domiciliile a 12 persoane suspectate că ar face parte din două reţele de trafic şi consum de stupefiante. Potrivit unui comunicat remis de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţea