Experţii în îngrijirea părului se contrazic încă pe această temă, însă... să vedem ce au de spus şi să ne tragem singure concluziile.
Legătura dintre părul tău şi arborele genealogic
Dana Fiore, stilist principal la celebrul salon Louis Licari din New York, e de părere că "moşternirea genetică nu îţi garantează neapărat un păr perfect, însă face diferenţa în ceea ce priveşte calităţile firului. Culoarea naturală, textura, densitatea, dacă este cârlionţat sau drept, dacă vei încărunţi de timpuriu sau vei avea probleme de calviţie, toate acestea sunt trăsături transmise prin materialul genetic".
Ce poţi controla
Hair stilista Heather Allen spune că "Părul superb se moşteneşte uneori, alteori se obţine prin multă muncă şi grijă. Trebuie să găseşti look-ul care ţi se potriveşte în materie de podoabă capilară şi să preiei controlul: scurt sau lung, blond, brunet, roşcat, cu volum conferit de produse de calitate sau îndreptat la milimetru. Părul e "zestrea" ta din familie, dar îl poţi folosi şi pune în valoare cum vrei. Experimentează, distrează-te, îmbunătăţeşte permanent ce ţi-a fost dăruit!".
Echilibrul dintre ADN şi stil
Alan Gold, directorul salonului The Haig & SPA din Philadelphia, consideră însă că aşteptările tale despre ce poţi şi nu poţi face cu părul tău trebuie să fie realiste. "Materialul genetic cu care te naşti e o combinaţie între ce primeşti de la mama ta, tatăl tău şi toţi strămoşii, unii cu gene mai bune, alţii cu gene mai puţin bune. Ne începem viaţa cu trăsături gata conturate şi da, îţi poţi face părul să arate mai bine găsind tunsoarea şi culoarea potrivită, având grijă de el, mâncând ce trebuie ca să-i conferi strălucire şi sănătate, însă nu vei putea schimba niciodată felul în care creşte în mod natural sau ce fel de rădăcini are", spune Gold.
Fii fericită cu ceea ce ai
"Chiar şi femeile cu cel mai bog