Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anunţuri 15 - 16 septembrie 2012

Publicat in Ziua Constanta, luni 17 septembrie 2012 ·

Cu sufletele îndurerate, colegii de la Autoritatea Navală Română sunt alături de familia greu încercată a celei care a fost Dana Brădăţeanu, şef serviciu din cadrul Autorităţii Navale Române. Sincere condoleanţe familie! Dumnezeu să o odihnească în pace!

Colectivul de la Autoritatea Navală Română îşi exprimă regretul profund pentru dispariţia fulgerătoare a celui care a fost Constantin Sârbu, din cadrul departamentului Serviciu Dirijare Trafic Autoritatea Navală Română, şi este alături de familia îndoliată. Regrete eterne!

Colectivul trustului de presă Cuget Liber SA îşi exprimă regretul profund pentru dispariţia fulgerătoare a celei care a fost Dana Brădăţeanu, un bun colaborator şi un om de o înaltă valoare morală şi profesională, şi transmite pe această cale condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Suntem alături de tine, Monica Ion, în aceste clipe grele, la dispariţia fulgerătoare, în floarea vârstei, a surorii tale, Gina. Dumnezeu să o odihnească! Condoleanţe! Familiile Drăghici şi Hristotimos.

S-a stins din viaţă, la Cluj-Napoca, cu discreţia proprie oamenilor de mare demnitate, domnul Mihai Marina. Ne-a fost – după împrejurări – şi şef, şi prieten. I-am admirat întotdeauna inteligenţa şi priceperea cu care îşi aborda responsabilităţile: politice, sociale, interumane. Cu certitudine, urmele activităţii sale în judeţul Constanţa au rămas profunde, consistente şi inconfundabile. Sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să-i binecuvânteze odihna! Un grup de colaboratori din perioada 1985 – 1989.

Am aflat cu nespusă durere despre încetarea din viaţă, la doar 73 de ani, a dragului nostru prieten, ec. Mihai Marina. Suntem alături, cu toată fiinţa, de Doina şi copiii săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Mihaela şi Petre Stancă.

Familia Timu (finii) este alături de naşa lor în aceste momente grele

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 39 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 15 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°