Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că plecarea dintr-un partid atunci când acesta este "la antipodul principiilor pe care le respecţi" este "logică şi etică", traseism politic fiind în momentul în care în spatele unei astfel de decizii "se află un câştig, o recompensă".
"Eu ştiu pe pielea mea ce înseamnă mutarea dintr-o parte în alta pentru că, în clipa în care un număr bun de parlamentari în care se afla o majoritate de parlamentari a PDL au plecat dinspre coaliţia de guvernare spre ce era atunci opoziţie, a căzut guvernul care începuse să facă treabă. Acela este în opinia mea traseism. S-a plecat de la o situaţie, înşelând alegerile electoratului şi aşteptările sale şi au trecut de partea cealaltă a baricadei. Trecerea de partea cealaltă parte a baricadei, făcând opoziţia să se devină putere nu se poate face - e opinia mea - gratis. Nu există o revelaţie pe care s-o ai noaptea, să spui s-a întâmplat din momentul ăsta să nu mă mai regăsesc în interiorul PDL şi mă duc la PSD. În spate se află un câştig, o recompensă. (...) Când eşti consistent cu principiilor tale, când partidul se comportă la antipodul principiilor pe care le respecţi, plecarea din partid şi regăsirea altui făgaş politic mi se pare logică şi etică. Cum judeci că există mulţi membri ai PNL care se consideră în momentul de faţă incompatibili principial cu ceea ce conducerea PNL face astăzi? Pe seama acestei despărţiri, pleacă de acolo şi vin spre Forţa Civică", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, la GÂNDUL LIVE.
El a precizat că nu se poate vorbi despre traseism politic în cazul unor reprezentanţi ai Forţei Civice, mai ales că aceştia au venit într-un partid mic, care nu oferă decât "ipoteza victoriei".
În Forţa Civică se regăsesc o serie de foşti membri ai PDL şi PSD, cum ar fi Ştefan Pirpiliu, Dănuţ Liga, Ionuţ Bazac sau Marian Săniuţă.
Pre