Pentru că astăzi este prima zi de şcoală, poliţiştii constănţeni îi învaţă pe părinţi cum să-şi ţină copiii în siguranţă.
Astăzi, în prima zi de şcoală, specialiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, poliţişti ai Serviciului Rutier şi poliţiştii de proximitate din cadrul I.P.J. Constanţa se vor afla în cele peste 250 unităţi şcolare din judeţ, unde vor participa la deschiderea noului an şcolar. De asemenea, poliţiştii vor continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces către şcoli. Pentru a nu cădea victime infractorilor, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au întocmit o listă cu zece sfaturi pentru părinţi.
1 Învăţaţi-i pe cei mici să circule numai pe trotuare, să fie întotdeauna prudenţi şi să aibă încredere în poliţişti. Să se adreseze acestora ori de câte ori au nevoie sau sunt în pericol.
2 Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri, decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje.3 Să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat.
Se expun la mari pericole dacă, în timpul traversării se joacă, se fugăresc sau sunt atenţi la circulaţia maşinilor, la tipurile de autoturisme.
4 Să nu traverseze niciodată strada în fugă. Un automobil opreşte mult mai greu decât un pieton.
5 Sfătuiţi-i să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane, să evite grupurile de persoane dubioase, vagabonzi, cerşetori etc.
6 Recomandaţi fetelor să nu poarte bijuterii, podoabe sau obiecte de preţ la şcoală.
7 Să nu afişeze în mod ostentativ telefoanele mobile ori alte obiecte de valoare care pot atrage infract