O gospodărie din comuna Ostra a fost distrusă parţial de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit în noapte şi pus de o mână criminală.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, incendiul a fost anunţat la dispeceratul pompierilor sâmbătă dimineaţa, la ora 3:30, la faţa locului fiind trimise echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Gura Humorului.
Flăcările cuprinseseră bucătăria de vară, depozitul de furaje şi grajdul, pe o suprafaţă totală de 125 de metri pătraţi. În sprijinul pompierilor de la Gura Humorului au intervenit membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Ostra.
“Au ars bucătăria de vară pe o suprafaţă de aproximativ 28 mp, adăpostul de animale pe o suprafaţă de aproximativ 70 mp, depozitul de furaje pe o suprafaţă de aproximativ 25 mp, bunuri electrocasnice, mobilier, aproximativ 10 tone furaje, aproximativ 3 mc cherestea”, se arată în comunicatul ISU Suceava, precizându-se că incendiul a fost lichidat în jurul orei 7:45.
Cercetările au fost preluate de poliţie, pentru identificarea celui care a provocat incendiul.
Gospodărie nelocuită, incendiată de un bolnav psihic
Un alt incendiu pus intenţionat s-a înregistrat sâmbătă seară, pe raza comunei Grăniceşti. Alarma s-a dat în jurul orei 20:30, când mai mulţi localnici au anunţat că arde gospodăria nelocuită a unei femei care a decedat cu mai mult timp în urmă.
Flăcările au distrus depozitul de furaje, acoperişul grajdului şi o magazie. Cel care a pus focul a fost identificată în persoana unui localnic în vârstă de 57 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice, care, de altfel, a şi fost internat în aceeaşi seară la Psihiatrie.
O gospodărie din comuna Ostra a fost distrusă parţial de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit în noapte şi pus de o mână criminală.
Potrivit unui comunicat al Ins