Un număr de 5,3 milioane de pensionari, 4 milioane de copii şi adolescenţi sub 18 ani, 1,2 milioane de bugetari şi 400.000 de angajaţi din companiile de stat sunt susţinuţi din contribuţiile, taxele şi impozitele plătite de cei 3,1 milioane de angajaţi rămaşi în mediul privat.
La aceştia se adaugă cei 3-4 milioane de români care practic nu se regăsesc în nicio statistică, muncind fie la negru, fie în agricultura de subzistenţă. Structura populaţiei României ilustrează un model de economie care nu va fi funcţional pe termen lung, atâta timp cât vor exista mai mulţi asistaţi social decât contribuabili.
În România, la o populaţie de 19 milioane de locuitori (cât rezultă din datele parţiale ale recensământului din 2011), există 4,3 milioane de salariaţi (în mediul privat 3,1 şi în instituţiile şi companiile statului 1,2) şi 5,3 milioane de pensionari. Adică, un salariat susţine pensia a 1,2 pensionari.
În Polonia, la o populaţie de 38 de milioane de locuitori, există 13,8 milioane de angajaţi (dintre care în sectorul public lucrează 3,6 milioane) şi 7,3 milioane de pensionari, adică doi salariaţi polonezi susţin pensia unui pensionar. Datele Eurostat sunt clare: în Marea Britanie, Olanda, Germania ori Suedia există un salariat la aproape doi locuitori. Mai aproape de noi, Ungaria are 4,4 milioane de salariaţi la o populaţie la jumătate - 10 milioane de locuitori, iar Grecia are 4,4 milioane de angajaţi la 11 milioane de locuitori.
Datele statistice ne arată că la noi sunt peste opt milioane de cetăţeni ocupaţi, dar doar 4,3 milioane de salariaţi. Ce spun aceste date? Că munca nu este înregistrată. Când ai 13,8 milioane de angajaţi, poţi susţine 7,3 milioane de pensionari, precum în Polonia. Când un salariat susţine 1,2 pensionari, ca în România, banii trebuie găsiţi în altă parte, alta decât contribuţiile.
Profesorul Marian Preda, decanul
