Clasa zero a scos părinții nemulțumiți în stradă în județul Timiș. Aproximativ 100 de părinți și copii din satele Sacoșu Mare și Hodoș, comuna Darova au început anul școlar în stradă, protestând. Adulții refuză să își trimită copiii la școală în altă localitate, pentru că nu le sunt asigurate condiții de transport și, în plus, în satul lor, există o școală ultramodernă dar care a fost închisă. Sursa: Adi PîclișanSursa: Adi Pîclișan
1 /.
Deși a fost reabilitată acum 2 ani, școala din Sacoșu Mare a fost închisă anul acesta, iar cei 60 de copii din sat sunt trimiși de Inspectoratul Școlar la 15 kilometri distanță, cu două microbuze școlare vechi și neîncăpătoare.
Cu un total de 24 de locuri, microbuzele școlare nu pot face față celor 60 de puști. Mai mult de jumătate dintre aceștia sunt copii în clasele primare și sunt în plasament, subnutriți și cu imunitatea scăzută, astfel că părinții adoptivi se tem pentru sănătatea lor în timpul sezonului rece. 10 dintre ei au fost înscriși în claza zero.
„Vă dați seama, nici jumătate din copiii noștri nu pot fi duși la școală cu microbuzele școlare. Apoi ne facem mari probleme dacă vreunuia i se face rău, sau răcește, cine îl va îngriji sau cum va ajunge acasă”, a declarat o mamă.
Conform autorităților locale, copiii ar urma să fie transportați în 3 ture, dimineața începând cu ora 6.00. La sfârșitul orelor, chiar dacă termină cursurile la ora 12,00, ei ar mai trebui să aștepte încă 3 ore, pentru a putea reveni acasă, în condițiile în care nu se asigură program after-school.
Primarul localității, Sorin Tilihoi, a plecat în această dimineață împreună cu o delegație formată din profesori și părinți la Inspectoratul Școlar Timiș pentru a rezolva situația. Edilul explică faptul că școala dom Sacoșu Mare trebuie redeschisă.
”În luna decembrie am primit decizia că școala rămâne, apoi în vară au d