S-a umplut ţara de dumnezei! Cu diverse raze de acţiune. Uite, bunăoară, dumnezeul din Ciuperceni e un dumnezeu mic. Un dumnezeuţ.

Dar cât e el de mic, tot stăpâneşte după bunul plac peste vreo 1500 de suflete amărâte de teleormăneni. De pe lumea asta şi de pe lumea cealaltă.

Fiecare tur de alegeri sau referendum este o Judecată minionă de Apoi. Atunci se întâmplă un miracol de buzunar: morţii se scoală din mormânturi şi merg cuminţi să voteze. De oricât timp ar fi răposaţi, voturile lor sunt găsite intacte în urne şi bine mirositoare. Drept care sunt trecuţi cu recunoştinţă în pomelnicele verbale.

Ciupercenii pe care alegerile i-au prins vii şi-o fac cu mâna lor. Pe cei evlavioşi şi smeriţi, care votează conform poruncilor, demiurgul de la Dunăre îi mângâie părinteşte pe creştet, le ridică gunoiul şi le dă drumul la apă. Raiul pe pârloagă. Însă vai şi amar de ciupercenii căpoşi, care au alţi dumnezei: atotputernicul îi îngroapă-n mizerie şi scârnă, le închide robinetul la conductă şi-i lasă să crape de sete.

Dumnezeul din Ciuperceni este, cum am arătat, un dumnezeu local. El acţionează potrivit principiului sfânt al centralismului democratic: primeşte porunci de sus şi taie şi spânzură în jos. Partea de democraţie rezidă în faptul că, la poruncile de sus, mai adaugă şi el altele, în interes personal, care sunt tolerate cu înţelegere, în cercurile superioare de dumnezei.

Deasupra dumnezeilor locali este cercul, mai strâmt, al dumnezeilor judeţeni. Iar deasupra dumnezeilor judeţeni (zişi şi "baroni) sunt dumnezeii naţionali (cărora li se spune şi "co-dumnezei"). Doi mari şi unul mai mic. Sfântul Doi ş’Un Sfert. Teologii nu au putut, totuşi, ajunge la o viziune comună asupra raporturilor de putere dintre co-dumnezei şi dumnezeii judeţeni.

Potrivit unor mărturii apocrife, care nu se găsesc în sfintele statute, se întâmplă deseori ca un dumn