Prim vice-președintele PDL, deputatul Cezar Preda, a susținut la Buzău, în cadrul unei conferințe de presă, că noua alianță de dreapta va reuși, la alegerile din decembrie, să câștige bătălia cu USL. Asta chiar dacă, în acest moment, mulți vor spune că este puțin probabil un asemenea scenariu.
„Dacă domnul Ungureanu aduce lângă el o echipă nouă, domnul Pavelescu reorganizează partidul istoric, este un câștig mare pentru Partidul Democrat Liberal, care bineînțeles va fi locomotiva, pentru că are toate structurile din teritoriu necesare în această mare bătălie cu USL-ul, pentru că noi vrem să câștigăm alegerile și nu vrem ca USL-ul să aibă în componență cel mai mare partid din România. Noi credem că după alegerile din 9 decembrie, Partidul Democrat Liberal, luat individual, va fi cel mai mare partid din România”, a declarat Cezar Preda.
Deputatul Cezar Preda a ținut să îi amintească și astăzi prim-ministrului Victor Ponta, co-președintele USL, AMR-ul până la data când va pleca din fruntea țării. Mai mult decât atât, de acum înainte, deputatul Preda are de gând să anunțe „AMR-ul” la fiecare declarație sau conferință de presă: "Eu nu cred că Uniunea Social Liberală va lua mai mult de 45 la sută. Îi transmit domnului Ponta, cum i-am transmis și ieri, că astăzi ceasul a mers, domnule Ponta, AMR 83 de zile. În fiecare zi, la fiecare conferință, îi voi aminti domnului premier cât mai are de stat în fruntea țării, pe care oricum nu o conduce. Domnia sa stă mai mult la televizor și în atacuri virulente la Traian Băsescu și la ce a fost PDL-ul în guvernare."