Am trecut de jumătatea celui de-al doilea mandat al lui José Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene şi iată că numele posibililor săi succesori sunt din ce în ce mai des evocate, devenind mărul discordiei politice la nivel european. Pe de altă parte, schimbările aduse de Tratatul de la Lisabona pun bazele unei competiţii unice: pentru întâia oară partidele politice europene vor propune un candidat pentru postul de Preşedinte al Comisiei .

Proaspăt întorși din vacanța de vară, liderii politici europeni au început ceea ce va deveni, probabil, principala competiție politică a următorilor doi ani: alegerea celui sau celei care va deține funcția politică cea mai importantă la nivel european, cea de președinte al Comisiei.

Deşi se zvonea despre ea că și-ar dori acest post, Viviane Reding, a surprins pe toată lumea afirmând, la începutul lunii, că îşi doreşte un al treilea mandat pentru Barroso deoarece “avem nevoie de continuitate şi stabilitate”. Cu toate acestea, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt slabe. Nu pentru că numărul de mandate pe care le poate deține cineva ca președinte al Comisiei ar fi limitat, ci pentru că practica este de a avea maxim două mandate. Dacă ar primi un al treilea mandat, Barroso l-ar întrece şi pe cel mai longeviv președinte al Comisiei, francezul Jaques Delors. Mai mult decât atât, toate semnele indică că acesta vizează o reîntoarcere în țara sa natală, Portugalia, pentru a ocupa postul de președinte.

Printre numele vehiculate deocamdată se numără premierul polonez Donald Tusk (PPE), cât şi actualul Preşedinte al Parlamentului, Martin Schulz (PES). Totuşi, zarurile nu sunt încă aruncate. Nu trebuie uitat faptul că aceste poziţii se vor schimba în acelaşi timp cu Preşedintele Consiliului European şi cu Înalt Reprezentantul / Vice-președinte al Comisiei pentru Politcă Externă, ceea ce ar putea influenţa negocieri