O nouă etapă, o nouă schimbare pe banca tehnică în Liga I. Până şi arabii par să aibă răbdare mai mare decât conducătorii din Liga lui Mitică.
FC Braşov a fost învinsă cu 2-1, la Piatra Neamţ, de Ceahlăul. La prima vedere, pare a fi un rezultat oarecare. Nici poziţia „stegarilor" în clasament nu e una alarmantă.
Braşovenii sunt pe 11 cu nouă puncte după opt runde, având următorul bilanţ: două victorii, trei egaluri, trei înfrângeri.
Deşi echipa sa e la patru puncte de retrogradare, finanţatorul Ioan Niculaie a considerat că e momentul să facă schimbări pe banca tehnică.
Vine Hizo
Astfel, lui Ionuţ Badea i s-a transmis că nu mai e antrenorul Braşovului, în locul său urmând a fi instalat Viorel Hizo.
Badea fusese instalat la FC Braşov la data de 17 aprilie 2011.
Înlocuitorul său, Viorel Hizo (65 de ani), a mai pregătit Braşovul în sezonul 1996-1997.