Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universităţile din Cluj oferă peste 12.000 de locuri în cămine pentru 72.000 de studenţi

Publicat in Adevarul, luni 17 septembrie 2012 ·

Universităţile de stat din Cluj-Napoca oferă studenţilor peste 12.000 de locuri de cazare în cămine, în timp ce numărul celor înscrişi pentru a urma cursurile acestor instituţii depăşeşte 72.000. Tarifele în camere sunt diferenţiate în funcţie de numărul de paturi şi de facilităţile oferite.

Cea mai mare universitate din Cluj-Napoca, "Babeş-Bolyai" (UBB), a majorat în acest an tarifele de cazare pentru studenţi, pentru prima oară după şase ani, cu 20 de lei. Purtătorul de cuvânt al UBB Cluj, Laura Irimieş, a declarat că vor beneficia de cazare peste 5.000 din cei circa 44.000 de studenţi ai universităţii.

"UBB are pentru cei circa 44.000 de studenţi peste 5.000 de locuri de cazare în cămine, mai precis 4.964 pentru studenţi, 100 de locuri pentru sportivi şi 216 pentru doctoranzi. Repartizarea locurilor în cămine se face în funcţie de media la admitere sau din anul universitar precedent şi în funcţie de anumite criterii sociale. Tariful lunar pe loc în cameră de cămin este între 80 şi 220 de lei, cu 20 de lei mai mult decât anul trecut, pentru că au crescut preţurile cu utilităţile - apă, gaz, încălzire. Este prima majorare după şase ani. Tarifele diferă în funcţie de numărul de paturi din cameră", a spus Irimieş, citat de Mediafax.

În căminele UBB studenţii au la dispoziţie internet wireless gratuit în sălile de lectură, urmând ca în campusul Haşdeu să fie introdusă o reţea wi-fi. Căminele Economica ale UBB au baie în camere, sunt dotate cu frigidere, iar la fiecare etaj există bucătării amenajate.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Daniel Sârb, spune că tarifele în căminele studenţeşti sunt diferenţiate în funcţie de camere.

"La UTCN avem înscrişi în jur de 14.000 de studenţi la nivel de licenţă şi masterat, iar în cămine avem asigurate circa 4.300 de locuri, în două campusuri studenţeşti cu un to

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 2 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 8 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°