Daca Ziua Crucii in calendarul popular al romanilor este cunoscuta si ca Zi a Sarpelui, sa incercam sa vedem ce reprezinta el si de ce, in fiecare an, este cel care inchide si deschide pamantul.
In vechime, anul era impartit in doua anotimpuri: vara, cu incepere de Alexii (17 martie) si iarna, de Ziua Crucii (14 septembrie). Situate in preajma echinoctiilor de primavara si toamna, ambele sarbatori stau sub semnul sarpelui, care, prin intrarea si iesirea din hibernare, marcheaza pragurile dintre cele doua mari anotimpuri. In cele doua Zile ale Sarpelui, taranii nu-i pronunta numele. Ii spun Domn, Curea, Cel care se Taraste, cu credinta ca in acest fel vor fi potejati de el tot anul. Daca cineva, spunandu-i pe nume, il invoca fara sa vrea, trebuie sa rosteasca urmatorul descantec: "Meletica,/Peletica,/Pog conopago/Cara gana carga/Cararata pune./Cruce-n cer,/Cruce pe cer,/Cruce pe pamant;/Veninul sarpelui/ Sa fie infrant" (I. Aurel Candrea – Folclorul medical roman comparat). Interdictiei de rostire a numelui i se adauga si altele, la fel de severe. Daca vrei sa fii ferit de sarpe, nu trebuie sa atingi nici un obiect a carui forma aminteste de a sa si nu ai voie sa tai lemne.
Se povesteste ca de Ziua Sarpelui florile plang, pentru ca le-a venit timpul sa se usuce si sa moara, iar cele ce vor inflori dupa aceasta data vor fi otravitoare, flori necurate, ale mortilor. De aceea, babele spun ca este ultima data cand se mai pot strange plante de leac, bozul, micsunelele, matraguna, navalnicul, menta creata, cimbrul… Puteri miraculoase se spune ca ar capata si unele fructe culese atunci, printre care nucile si prunele.
Dar sa vedem de ce aceasta zi prag este "a Sarpelui". Datorita faptului ca isi schimba pielea, sarpele este considerat, in mitologia mai multor popoare, simbolul renasterii ciclice a naturii, a vietii care se reinnoieste perpet