"Victor Ponta minte aşa cum respiră!", susţine la RFI vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan. Premierul nu vrea coabitarea cu Traian Băsescu, spune deputatul democrat-liberal. Victor Ponta "caută război", "bagă băţul prin gard şi întărâtă căţeii din partea cealaltă a gardului", afirmă parlamentarul.
În opinia vicepreşedintelui PDL, Raluca Turcan, coabitarea nu este dorită de USL: "La un moment dat, noi am dorit şi am clamat coabitarea. Cred că în România este nevoie ca această coabitare între Traian Băsescu şi USL să funcţioneze. Din nefericire, cei care nu vor coabitarea sunt cei din USL. Domnul Ponta nu-şi doreşte de nici un fel o colaborare cu preşedintele Traian Băsescu. Întrebarea fiecărui român este oare de ce nu vor să coabiteze şi să guverneze, să ofere măsuri economice şi să crească nivelul de trai? Răspunsul este unul singur: ei sunt uniţi doar de un mesaj de ură împotriva lui Traian Băsescu. La cinci luni de la preluarea guvernării, nivelul de trai a scăzut, nu au nici un fel de realizare economică şi atunci trebuie să arunce în ochii celor din jur aceste conflicte absolut nesănătoase şi nefolositoare".
Premierul spunea duminică seară la Antena 3 că preşedintele Traian Băsescu va face tot ce poate să schimbe Guvernul USL înainte de alegeri, dar nu va reuşi. Raluca Turcan susţine că "Victor Ponta minte aşa cum respiră! Victor Ponta a minţit aliaţii noştri, Victor Ponta a decredibilizat România în ochii partenerilor europeni, cei care au oferit fonduri pentru dezvoltarea ţării noastre. Aşadar, cine-l mai crede pe Victor Ponta? Până acum, cele mai importante semne ale lipsei dorinţei de coabitare sunt de la Victor Ponta. Traian Băsescu, dimpotrivă, toate apariţiile publice pe care le-a avut au fost pentru ţară, pentru soluţii de viitor şi pentru redresare. Or Victor Ponta ce caută? Caută război. E ca jocul acela dintre copii, în care se bagă bă