Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Mădălina Ciolocoi, a dorit să fie alături de elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă în prima zi a anului școlar 2012-2013.
Micuții care învață aici s-au bucurat de prezența vicepreşedintelui C.J. și au ascultat atenți la fiecare cuvânt spus de reprezentantul CJ. ,,Le-am transmis copiilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă în primul rând să aibă un an cu sănătate și bucurii specifice vârstei, să fie mândri urmași ai unor copii care au fost în aceeași situație și au reușit să învingă în viață, să fie cuminți și să-i asculte pe profesori. De asemenea, le-am transmis părinților să fie foarte bine integrați în colectivul școlar. Am avut o discuție și cu cei din conducerea instituției, care m-au asigurat că au baza materială pentru a desfășura toate activitățile necesare cu acești copii. Iar în încheiere le-am promis că vom fi mereu alături de ei: și material, și uman”, a spus Mădălina Ciolocoi.
Copii cu nevoi speciale
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu este o școală pentru copiii cu cerințe educative speciale din învățământul special și cel de masă. Elevii Centrului Școlar beneficiază de servicii educaționale de sprijin pentru copiii cu dificultăți de învățare, terapie pentru tulburările de limbaj, consiliere psihologică, kinetoterapie, învățământ la domiciliu, servicii de evaluare psiho – pedagogică, servicii de informare, consiliere și documentare, precum și programe cultural – artistice sportive pe bază de convenții/parteneriate.
Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Mădălina Ciolocoi, a dorit să fie alături de elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă în prima zi a anului școlar 2012-2013.
Micuții care învață aici s-au bucurat de prezența vicepreşedintelui C.J. și au ascultat atenți la fiecare cuvânt spus de reprezentantul CJ