Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolojan, Biro şi funcţionari ai Primăriei, "vedetele" începerii noului an şcolar la Liceul Reformat Lorantffy Zsuzsanna (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 18 septembrie 2012 ·

Clădirea Liceului Reformat Lorantffy Zsuzsanna din Oradea a fost redată în folosinţă odată cu începerea noului an şcolar, după ce în reparaţiile faţadei şi dotări au fost investite 3,66 milioane lei (plus TVA) din fonduri europene.

Festivitatea a fost una emoţionantă, la ea participând atât fosta viceprimăriţă Rozalia Biro (care s-a aflat luni la a treia participare la o asemenea ceremonie, la primele două şcoli mergând în calitate de părinte), cât şi primarul Ilie Bolojan (întâmpinat la poarta şcolii de un grup de elevi), dar şi funcţionari ai Direcţiei de Management a Proiectelor cu Finanţare Internaţională, cărora li se datorează câştigarea proiectului cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional, axa prioritară 3, domeniul major de intervenţie 3.4 - "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare şi universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă".

Câştig pentru toată lumea

În prezenţa invitaţilor speciali, Eugen Negruţiu, managerul de proiect, a prezentat scopurile urmărite acum 28 de luni, când municipalitatea a început scrierea acestuia în vederea accesării de fonduri de la UE, cât şi rezultatele obţinute: reabilitarea a 4.631 metri pătraţi de clădire (inclusiv recompartimentări, consolidări de structură, reparaţii de burlane şi jgheaburi, realizarea unei hidroizolaţii eficiente, reabilitarea şi extinderea instalaţiilor de iluminat, reabilitarea instalaţiilor sanitare, a instalaţiilor de apă şi canalizare, amenajarea unui elevator şi toalete pentru persoanele cu handicap), îmbunătăţirea calităţii dotării (amenajarea unui pichet de stingere a incendiilor cu azot şi cu pulbere, dotări pentru sala de sport, sălile de clasă şi două laboratoare noi la standard european), dotarea cu echipamente IT.

Finalizarea lucrărilor la standarde ridicate a fost c

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°