Sancţionat pentru discriminare de CNCD şi somat să dispună măsurile pentru decontaminarea spaţiilor din incinta Cuprom în care a mutat aproape 110 familii de romi, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş plănuieşte să rezolve problema, mutând cu totul din oraş cele peste 400 de persoane cazate înainte de alegerile locale în spaţiile fostului combinat. Şi nu doar pe ei, ci şi pe cei din blocurile sociale din strada Horea, imobile în jurul cărora anul trecut a fost construit un zid de beton, înalt de aproape doi metri pe care acum primarul vrea să îl dărâme. Aici ar uma să fie locuinţe de serviciu pentru personal medical, din învăţământ sau familii tinere, spune primarul.
Foto: Mediafax // Ghita Porumb
"Toţi cei care locuiesc în blocurile sociale şi nu-şi plătesc chiriile şi au restanţe, anul viitor vor fi mutaţi într-o zonă socială pe care vrem să o construim undeva, probabil în mediul rural, ca să le dăm posibilitatea să se şi întreţină să aibă o gospodărie.
O mare parte dintre ei lucrează la salubrizare, la zone verzi, dar mulţi n-au din ce să trăiască. Stau toată ziua la cerşit, cu punga de aurolac în mână, furând fier şi aşa mai departe. De ce să nu le dăm o şansă? Nu văd ce e rău în asta. Chiar trebuie să-i ţinem în oraş de dragul de a-i avea în oraş, în loc să le dăm să muncească, unii să facă cărămidă, oale, alţii să-şi facă o fermă. Nu se poate face treaba asta în centrul oraşului că, dacă s-ar putea face, s-ar face în centrul Bucureştiului, în Piaţa Victoriei", a declarat, pentru gândul, Cătălin Cherecheş.
Foto: Mediafax // Ghita Porumb
Cât priveşte zona şi demersurile necesare pentru "cartierul social", primarul susţine că totul e ca şi rezolvat: "Eu am un teren. Eu, personal, vreau să-l fac cadou comunităţii".
Despre costurile acestui cartier social, Cherecheş spune că "o să ni-l finanţeze guvernul Rom