Apreciat. Geraldo este considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din Liga I Performanţă. Geraldo Alves a învăţat deja foarte bine limba română, deci poate comunica mult mai lejerGeraldo Alves a avut un start lansat la Petrolul, acolo unde a fost titular în egalul de la Cluj, contra campioanei CFR, 2-2, dar şi în victoria obţinută de "lupi" contra liderului Pandurii, scor 4-0. Mircea Rednic a fost generos cu jucătorii săi după prestaţia de duminică şi le-a oferit o zi liberă. Cunoscut ca un adevărat profesionist încă din perioada în care evolua pentru Steaua, Geraldo nu a făcut nici de această dată excese. S-a plimbat prin Capitală în compania unei brunete, alături de care nu se afişase înainte de plecarea din Ghencea. Înainte de revenirea în Ploieşti, fundaşul şi partenera sa au făcut o scurtă oprire prin mallul din Băneasa, fără a face însă vreo achiziţie, spre dezamăgirea fetei, foarte zâmbăreaţă până atunci.