Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL depune moţiune simplă pe tema educaţiei. Cezar Preda: "Cerem ministrului anularea titlului de doctor al lui Victor Ponta"

Publicat in Gandul, marți 18 septembrie 2012 ·

PDL va depune, vineri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Educaţie, a anunţat, marţi, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda.

Preda a precizat că BPN al PDL a luat decizia acestei moţiuni simple.

"Este prima moţiune pe care PDL o depună la adresa Guvernului Ponta după ce democrat-liberalii au intrat în opoziţie", a spus Cezar Preda.

El a precizat că democrat-liberalii îi cer ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, '"să anuleze titlul de doctor a lui Victor Ponta" şi a apreciat că mesajul dat de guvernanţi la începerea anului şcolar arată că "va continua o abrambureală în sistemul de învăţământ".

Cezar Preda a mai spus că "destabilizarea sistemului de învăţământ nu s-a oprit", criticând votarea de către Senat a prevederilor privind bacalaureatul profesional, despre care a spus că reprezintă "o formă comunistă de a da o hârtie".

Potrivit lui Cezar Preda, prin moţiunea simplă pe învăţământ pe care o va depune la Camera Deputaţilor, democrat-liberalii doresc "să tragă un semnal de alarmă" faţă de ce se întâmplă în acest domeniu.

"Ce se întâmplă azi în educaţie e urmare a unui pact pe educaţie semnat de liderii politici. Anul şcoar a început cu presiune maximă, într-o săptămână au fost schimbaţi 1.000 de director de şcoli", a precizat Preda, care l-a criticat pe Ponta pentru că, "fără o analiză temeinică", a vorbit despre desfiinţarea clasei zero.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, la deschiderea noului an şcolar, că, din punctul lui de vedere, este necesar şi util ca "faimoasa clasă pregătitoare" să funcţioneze de anul viitor în cadrul grădiniţei, nu al şcolii, susţinând că autorităţile "au dat bătăi de cap părinţilor".

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât, în iulie, că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 3 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 2 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 11 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 6 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 6 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Soţul celei mai bogate rusoaice, arestat sub acuzaţia de crimă după un schimb de focuri la birou

News.ro acum 6 ore
Vladislav Bakalchuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia, a fost arestat şi acuzat de crimă joi, după un schimb de focuri de armă sângeros la sediul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, au declarat avocaţii săi, potrivit Reute

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°