★★★ Hatice Meryem, De-aș avea un soț cât o muscă..., trad. din turcă și note de Selciuc Muslim, București, Ed. Allfa, 2012.

Romanul este construit ca un joc de genul „Ce-ar fi dacă...” Autoarea, o turcoaică stabilită la Londra, Hatice Meryem, îşi imaginează cum ar trăi dacă s-ar căsători cu: un beţiv, un curier, un pitic, un gardian, un hoinar, un pensionar, un om lacom, un ţigan, un poet şi aşa mai departe (sunt în total treizeci de variante). Ea ne surprinde, în reprezentarea fiecărei situaţii, printr-un amestec de duioşie şi umor, care ne face să o îndrăgim (m-am şi întrebat, în timpul lecturii, ce-ar fi dacă Hatice Meryem s-ar căsători cu mine!).

Dar şi mai mult decât feminitatea autoarei, ne impresionează orientalismul gândirii ei. Hatice Meryem îl descrie pe fiecare dintre soţii imaginari cu bunăvoinţă şi resemnare, încercând să se bucure de ipotetica lor prezenţă într-un tandem conjugal. În funcţie de felul de a fi al bărbatului, femeia s-ar schimba pe loc, fără regret, pentru a-i fi soţie ideală. Ceea ce nu înseamnă că nu are şi ea identitate. Are, dar şi-o ascunde sub numeroasele voaluri ale comportamentului oriental. În adâncul minţii ei, acolo unde nu pătrunde privirea bărbatului, este ironică:

„Dac-aş fi soţia unui măcelar... aş invidia pulpele din congelator, iar în serile în care trupul soţului meu măcelar, cu miros de sânge, carne şi măduvă, s-ar rezema de trupul meu delicat, m-aş întreba, fără să vreau, dacă în momentul ăla visează la vreo vacă...!” Finalul cărţii este cu totul neaşteptat: „Dar eu nu sunt soţia nimănui!” Cartea, publicată pentru prima dată în 2002, când autoarea avea 34 de ani, a devenit repede un best-seller.

★★ Sebastian Reichmann, Perioada translucidă. Poeme 1965-2012. Prefaţă de Ion Bogdan Lefter, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2012.

★ Un Cristian, Morţii mă-tii, Bucureşti, Casa de Pariuri Literare, 2012 (ro