Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât timp mai are PONTA ca să înfiinţeze MEGAMINISTERUL BANILOR EUROPENI. Modelul polonez: cum a reuşit "eroina fondurilor europene" o rată maximă de absorbţie

Publicat in Gandul, marți 18 septembrie 2012 · ·

Cu un grad foarte scăzut de absorbţie a fondurilor europene, premierul Victor Ponta vrea să preia modelul polonez şi să înfiinţeze un minister care să coordoneze toate autorităţile de management, aflate acum sub controlul ministerelor. Este "cea mai bună soluţie", susţine ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, care identifică, într-un interviu pentru gândul, care ar fi principalul obstacol în materializarea intenţiei anunţate de şeful guvernului la o zi după o vizită la Bruxelles. Calculele politice ar putea da peste cap planul înfiinţării unui astfel de minister, mai ales că a început numărătoarea inversă: termenul limită pentru finalizarea tuturor procedurilor este 2014, când începe următorul exerciţiu bugetar la nivelul UE.

Orban: "E o idee pe care am susţinut-o în repetate rânduri. Sunt foarte mulţumit că e împărtăşită de premier"

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, vede în desemnarea unui ministru al fondurilor UE "cea mai bună soluţie" pentru absorbţia banilor comunitari în România. Cu toate acestea, oficialul MAEur se arată rezervat când vine vorba despre şansele ca un asemenea ministru să şi existe în viitorul apropiat. Într-un interviu pentru gândul, Orban a subliniat în repetate rânduri că numirea unui ministru şi, mai târziu, înfiinţarea unui minister care să se ocupe de banii europeni sunt, înainte de toate, "decizii politice foarte complexe". Există multe calcule politice la mijloc, aceleaşi care au ţinut şi până acum structurile responsabile de fondurile europene la diferite ministere, deşi toate semnele şi vocile europene sugerau că România şi-ar putea îmbunătăţi semnificativ rata de absorbţie a fondurilor europene dacă ar exista o coordonare a autorităţilor de management.

Victor Ponta a anunţat marţi, ulterior unei vizite efectuate la Bruxelles că, după ce USL va câştiga alegerile parlamentare din 9 decembrie,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 5 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 5 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 8 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 2 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 5 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 2 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Prințesa Kate și-a reluat îndatoririle publice după diagnosticul cu cancer

HotNews acum 12 ore
Prinţesa Kate a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale casei regale britanice la doar câteva zile după ce a anunţat încheie

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 7 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

13°/26°