UPDATE, ora 20,00 - Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat marţi, la finalul şedinţei CSM, că va continua procedura de selecţie în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al României şi a şefului DNA, însă nu a exclus posibilitatea aducerii unor amendamente.
‘Merg pe procedura aceasta. Este posibil să o amendez. Până joi vă dau răspunsul. Probabil că aş putea să prelungesc termenul de depunere a proiectelor . nu ştiu până când, dar nu o să fie o sută de ani ‘, a afirmat Pivniceru, la finalul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii.
Ea a spus că în şedinţa CSM s-a luat în calcul poziţia procurorilor care vor prelungirea termenului de depunere a candidaturilor, în special pentru elaborarea proiectului.
‘Ei ar dori ca procedura aceasta să o formalizez într-un ordin. Eu nu l-am dat pentru că adăugam la lege. Textul nu permite să dezvolţi legislaţie secundară, dar am să mă consult din nou cu Serviciul nostru de contencios care deja a respins ideea unui ordin. Şi mai avea o poziţie la comisia de recomandare. Eu am propus, nu am scris în anunţ, dar în Comisia de recomandare am propus să fie alcătuită din formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii şi deja sunt mai multe păreri’, a precizat ministrul Justiţiei.
Pivniceru a susţinut că nu o deranjează propunerea de modificarea a procedurii, însă a apreciat că 15 zile este un termen rezonabil pentru elaborarea unui proiect. ’Am tăiat din procedura de la promovări, ei aveau 60 de zile, dar în aceste 60 de zile era şi perioada de examene efective. Am spus că elaborarea unui proiect presupune mai puţin. 15 zile mi s-a părut un termen rezonabil, dar pot să revin asupra acestei chestiuni. Am să mai analizez ‘, a arătat ea.
Ministrul a adăugat că va vedea dacă elaborarea unui proiect presupune un studiu atât de intens când mecanismul a dat deja di