Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Preotul-primar din Criciova spune că nu a demisionat

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2012 · ·

În comuna Criciova din judeţul Timiş vor fi organizate din nou alegeri locale, după ce primarul ales, Petru Rosoca, a demisionat din funcţie. Acesta era primar din 2010, când a câştigat fotoliul de edil şef în urma unor alegeri anticipate.

Demisia a fost confirmată de Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş "Petru Rosoca, primarul din Criciova, care este preot de meserie, a fost obligat de Biserica Ortodoxă Română să aleagă între preoţie şi Primărie, iar el a ales calea demisiei din Primărie", a declarat Bojin, citat de Mediafax. Potrivit preşedintelui CJ Timiş, atribuţiunile fostului primar, care şi-a depus demisia atât la CJ Timiş, cât şi la Prefectura Timiş, la Primăria din localitate, dar şi la Mitropolia Banatului, vor fi preluate fie de viceprimar, fie de un consilier local până la organizarea de noi alegeri pentru funcţia de primar.

Petru Rosoca (PDL) a fost ales primar, pentru prima dată, în aprilie 2010, când au avut loc alegeri anticipate pentru funcţia de edil-şef al localităţii Criciova. Acele alegeri nu au fost ferite de scandal, contracandidatul de la PNL acuzându-l pe preot că oferă pomi fructiferi alegătorilor şi că a făcut aproape 100 de cărţi noi de identitate pentru oameni din alte sate, special pentru vot. În 10 iunie 2012, Petru Rosoca a candidat tot din partea PDL, fiind ales, din nou, primar al comunei.

UPDATE Petru Rosoca a infirmat faptul că ar fi demisionat. Preotul ortodox ucrainean din comuna Criciova a precizat că doar şi-a anunţat această intenţie. „Nu este adevărat, nu mi-am dat demisia, nu încă. Am fost acuzat că am probleme de ordin financiar la primărie şi că vreau să fug. Sunt minciuni. Aştept un control de la Curtea de Conturi care să arate adevărul", a declarat, pentru Adevărul, primarul Petru Rosoca. Canoanele bisericeşti ortodoxe permit preoţilor să candideze doar în funcţii de consilieri locali sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum o ora
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 44 minute
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum o ora
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Alertă în Suceava: o fată de 11 ani, dată dispărută de părinți. A plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă

Adevarul acum 49 minute
O fată de 11 ani a dispărut după ce a plecat de la școală spre casă, iar autoritățile cer sprijinul populației pentru găsirea ei.

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 5 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Venezuela a închis ambasada din Norvegia, la trei zile după ce lidera opoziţiei a primit Premiul Nobel pentru Pace

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Venezuela şi-a închis ambasada din Oslo fără nicio explicaţie, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, la trei zile după ce lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a pr

Ministrul Sănătăţii: În curând, marii arşi vor fi trataţi în România, acasă / Ministrul prezintă stadiul centrelor de la Târgu Mureş şi Timişoara

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, stadiul pregătirii centrelor de mari arşi din ţară şi precizează că cel de la Târgu Mureş ar putea funcţiona din primăvara viitoare. ”Ministerul Sănătăţii construieşte centre pentru marii

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 2 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/19°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
Iasi
acum

lun.

7°/14°
mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°