La prima sa cursă după Jocurile Olimpice de la Londra, Campionatul Naţional de semimaraton (21,3 kilometri) de la Oradea, „Piciu“ a câştigat două medalii de aur, la individual şi cu echipa CSM Craiova
Campionatul Naţional de semimaraton, desfăşurat weekendul trecut, la Oradea, a adunat la start destul de puţini concurenţi, 76 (29 la feminin, 47 la masculin) care s-au încumetat să alerge pe distanţa de 21,3 kilometri. Oltenii au fost printre protagonişti, reuşind să obţină medalii la mai toate categoriile de vârstă.
Marius Ionescu, de la CSM Craiova, a fost performer, obţinând aurul atât la individual, cât şi la echipe, unde au mai punctat Andrei Ştefana (locul 7), Marius Buşcă (locul 14) şi Alin Florea (locul 19). A fost prima cursă pentru elevul lui Cătălin Geapana după Jocurile Olimpice de la Londra, când „Piciu“ a încheiat neaşteptat de bine proba de maraton, pe locul 25. Acum, la semimaraton, alergătorul în vârstă de 28 de ani a parcurs distanţa de 21,3 kilometri într-o oră, 4 minute şi 58 de secunde. „În mare, sunt mulţumit de timpul înregistrat, dar consider că pe un traseu cu mai puţine întoarceri aş scoate mai puţin. Aici au fost întoarceri şi de 180 de grade. Am alergat prin oraş şi pe malul Crişului. Oamenii stăteau pe margine şi ne aplaudau. A fost frumos“, a spus ieri, pentru GdS, proaspătul campion.
Marius consideră că atuul său faţă de sportivul clasat în spatele său, Nicolae Soare (CS Ştiinţa Bacău), care a încheiat cursa cu timpul 1:05,24, a fost experienţa în curse lungi.
„Nu eram sută la sută sigur că voi termina pe locul întâi. Nu ştiam cât de bine m-am refăcut după cursa de maraton de la Londra. M-am gândit că băiatul care a venit pe 2 mi-ar putea pune probleme, dar la jumătatea cursei am observat că obosise. Nu era specialist în maraton. Experienţa celor trei curse anterioare de maraton la care am participat m-a ajutat.