Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poşta Română caută investitori străini în Occident

Publicat in Romania Libera, marți 18 septembrie 2012 ·

Conducerea companiei Poşta Română şi cea a operatorului naţional poştal din Belgia se vor întâlni în perioada următoare pentru a discuta despre proiectul Guvernului român de atragere a unui investitor străin, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Premierul s-a aflat, luni, într-o vizită oficială la Bruxelles, unde s-a întâlnit şi cu omologul său belgian, Elio Di Rupo, pentru discuţii privind proiectul de colaborare între Poşta Română şi operatorul naţional de poştă din Belgia.

Ponta a arătat că acest proiect a fost blocat în 2010, deoarece interesul fostului guvern era păstrarea Poştei Române pentru avantaje directe din exploatare, precum "fraude foarte mari şi procese pierdute cu avocaţi agreaţi".

Un document guvernamental prezentat în toamna anului trecut releva intenţia statului de a-şi reduce participaţia la Poşta Română până la 51% din titluri şi de a găsi un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiuni, în urma unei majorări a capitalului social. Fondul Proprietatea şi-ar putea reduce cota de participare la Poşta Română la 15% dacă nu va participa la majorarea capitalului.

Reprezentanţi ai operatorilor naţionali poştali din Austria, Belgia, Germania, Italia, Marea Britanie şi Suedia şi-au manifestat interesul pentru intrarea în acţionariatul Poştei Române.

În septembrie 2011, prim-ministrul belgian de atunci, Yves Leterme, i-a transmis premierului Emil Boc, într-o întrevedere la Bucureşti, că bpost, compania naţională de poştă din Belgia, vrea să devină acţionar minoritar la Poşta Română, potrivit unor surse oficiale. Conducerea companiei Poşta Română şi cea a operatorului naţional poştal din Belgia se vor întâlni în perioada următoare pentru a discuta despre proiectul Guvernului român de atragere a unui investitor străin, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 23 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 32 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 4 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°