Trei indivizi, recidivişti, au fost încarceraţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, după ce au furat aproape o tonă de ştiuleţi de porumb.
Potrivit unui comunicat al poliţiei, fapta s-a petrecut duminică seară, când poliţiştii i-au prins în flagrant pe Lazăr M., de 40 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, Traian B., de 40 de ani, din comuna Burla, şi Iliuţă C., de 23 de ani, din Volovăţ, care au sustras cu două faetoane circa 1.000 de kilograme de ştiuleţi de porumb de pe o suprafaţă de teren aparţinând unui sătean din comuna Horodnic de Jos.
Alături de cei trei bărbaţi erau şi doi copii, în vârstă de 10, respectiv 11 ani, ambii din Volovăţ.
Întreaga cantitate de cereale, în valoare de circa 500 de lei, a fost restituită părţii vătămate.
“Cei trei suspecţi majori au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Trei indivizi, recidivişti, au fost încarceraţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, după ce au furat aproape o tonă de ştiuleţi de porumb.
Potrivit unui comunicat al poliţiei, fapta s-a petrecut duminică seară, când poliţiştii i-au prins în flagrant pe Lazăr M., de 40 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, Traian B., de 40 de ani, din comuna Burla, şi Iliuţă C., de 23 de ani, din Volovăţ, care au sustras cu două faetoane circa 1.000 de kilograme de ştiuleţi de porumb de pe o suprafaţă de teren aparţinând unui sătean din comuna Horodnic de Jos.
Alături de cei trei bărbaţi erau şi doi copii, în vârstă de 10, respectiv 11 ani, ambii din Volovăţ.
Întreaga cantitate de cereale, în valoare de circa 500 de lei, a fost restituită părţii vătămate.
“Cei trei suspecţi majori au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de or