Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia producătorului filmului "Innocence of Muslims" a părăsit domiciliul şi se ascunde

Publicat in Romania Libera, marți 18 septembrie 2012 ·

Familia lui Nakoula Basseley Nakoula, producătorul filmului anti-islam "Innocence of Muslims" (Inocenţa musulmanilor), a fost escortată luni de poliţie spre o destinaţie necunoscută pentru a se întâlni cu acesta şi a se ascunde, au anunţat forţele de ordine, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Citeşte şi

Liderul Hezbollah: apel la noi proteste antiamericane

Aproximativ 100 de cetăţeni americani au fost EVACUAŢI din Tunisia pe fondul protestelor

Demonstraţie violentă în Afganistan împotriva unui film antiislam

"Au considerat că sunt mai în siguranţă dacă merg acolo unde au plecat pentru a duce o viaţă normală", a declarat la postul de televiziune ABC News Steve Whitmore, purtător de cuvânt al serviciilor şerifului.

"Tot ce am făcut a fost să-i însoţim până acolo unde se află Nakoula. Mi-au spus că, pentru moment şi în viitorul apropiat, în cursul următoarelor săptămâni şi luni, nu vor mai reveni la această adresă" din Cerritos, în suburbia de sud a Los Angelesului, unde au locuit până în prezent, a adăugat Whitmore.

După vizita efectuată sâmbătă agentului său de probaţiune, Nakoula, în vârstă de 55 de ani, condamnat în 2009 pentru fraudă bancară, nu a mai fost văzut.

În primele ore ale zilei de luni, poliţiştii au escortat patru membri ai familiei lui Nakoula, în afara locuinţei lor, cu feţele acoperite. Numeroşi jurnalişti erau prezenţi în zonă din momentul în care a fost dezvăluită implicarea lui Nakoula în realizarea lungmetrajului "Innocence of Muslims" ce a stârnit stârnit violenţe mai ales în ţări musulmane din nordul Africii şi Orientul Mijlociu.

Filmul, care a dispus de un buget redus, îi descrie pe musulmani ca fiind imorali şi violenţi şi îl caracterizează pe Mohamed prin prisma unor teme precum pedofilia şi homosexualitatea

Familia lui Nakoula Basseley Nakoula, producătorul filmului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°