1. Jurnalismul nu mai este o profesie, este o artă. Ce poate fi mai rău pentru jurnaliști? Jurnalismul era pe vremuri o profesie, în care cei ce-o practicau aveau un statut similar cu avocații sau cu medicii. În zilele noastre, toată lumea crede că pentru fi jurnalist sunt suficiente o tastatură, un corector ortografic și atitudine. Un val de mediocritate a distrus profesia. Acest fapt a afectat calitatea produsului final. La petreceri, în anii ’90, dacă spuneai că ești jurnalist, oamenii erau interesați. Acum este ca și cum ai zice că scrii poezii – sau mai rău – că ești DJ. Ești luat în serios doar dacă ești faimos.

2. Jurnaliștii trebuie să se angajeze în posturi non-jurnalistice pentru a putea fi în continuare jurnaliști. Un articol poate fi o premieră la nivel global, dar autorul său nu are cu ce să-și plătească chiria. Ca atare, jurnaliștii fie scriu materiale promoționale sau advertoriale, fie lucrează ca PR pentru a avea destui bani ca să scrie materiale narative sau de investigație. Este ca și cum un medic lucrează în paralel ca reprezentant medical pentru o companie farmaceutică. Dar este necesar. Jurnaliștii trebuie să încalce coduri de etică ca să trăiască.

3. Companiile media se transformă din corporații în asociații nonprofit. Piața media se va împărți probabil între multinaționale care atrag publicitate prin prisma dimensiunii lor și în „asociații media“ autosuficiente, ce funcționează ca ONG-uri. Aici publicitatea devine „sponsorizare“, cumpărarea de spații media devine „donație“, iar personalul din Departamentul Vânzări devine specializat în „strângere de fonduri“. Între timp, jurnaliștii au integritatea de a fi independenți față de marile afaceri și de a avea control asupra produsului final, dar trăiesc din cutia milei. O întreagă industrie s-a transformat în organizație caritabilă.

4. Un mai mare acces la informație nu a transfo