Ce facem cu ţiganii români?” - este întrebarea ultimelor zile.
Presa franceză, italiană şi cea din ţară au publicat ample articole despre problemele pe care le ridică romii şi exodul lor spre ţări ale căror comunităţi au început să fie acut deranjate de comportamentul acestora. Reacţiile românilor le-am (re-re)văzut în comentariile articolelor publicate pe site-uri. Sunt dure şi pline de ură la adresa ţiganilor, ca-ntotdeauna, din motive discutate si para-discutate în spaţiul public: infracţionalitate şi lipsă de educaţie, pericol şi neadaptare la regulile sociale. Cu acest bagaj, zecile de mii de romi care au împânzit Europa ne fac de râs ca naţie, iar turiştii români sau cei ce muncesc în străinătate simt pe pielea lor consecinţele etichetării etnice.
Atacul unei familii de ţigani asupra unor biciclişti canadieni, cu scopul de a-i jefui, incident petrecut într-o comună din judeţul Sălaj, a venit ca un corolar la toată vâlva ce s-a făcut în jurul vizitei ministrului de interne francez. A dovedit (încă o dată) că poliţiştii nu-şi prea fac treaba în weekend, că-s prea împăciuitori atunci când e vorba de ţigani, iar primarul e lipsit de iniţiativă comunitară. Am auzit-o pe primăriţă jeluindu- se în microfonul unui reporter, relatând că familiile de romi au cai şi porci pe care-i bagă la hrană pe pământurile românilor, că romii nu-şi trimit copiii la şcoală, dar şi că organele de poliţie din comună şi de la judeţ nu o ajută suficient. Dar ea o fi făcut ceva pentru comunitatea romă? Soluţiile de integrare şi de civilizare sunt, în primul rând, în mâinile administraţiilor locale din orice colţ de ţară. Acestea trebuie să coopteze ong-uri ale romilor cu care să dezvolte proiecte şi programe specifice. Şi chiar să o facă! Altminteri, totul e pierdut, şi bani şi demnitate.
Am destule argumente ca să arăt că se poate schimba ceva dacă se vrea, fiindcă am văzut