O adolescentă de 16 ani, care locuia fără forme legale la Domnești, a murit aseară, după ce a fost lovită în plin de tren, în Halta din localitate. Copila a murit pe loc, iar cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ea.
Din primele verificări, a reieșit că fata era elevă la Liceul din Adjud și se întorcea acasă. Ea a coborât dintr-un tren personal, care venea de la Miercurea Ciuc. A traversat calea ferată fără să se asigure, fiind lovită de un tren, care venea pe o altă linie de la Mangalia. Copila, din judeţul Neamţ, a fost atenţionată de ceilalţi călători să fie atentă la tren, dar aceasta nu le-a auzit sfaturile.
După incident, oamenii au sunat imediat la 112 și au anunțat poliția. O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, polițiștii făcând cercetări până târziu în noapte pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.
După cercetarea la fața locului, carul mortuar a luat cadavrul fetei și l-a transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie și pentru stabilirea cauzelor morții.
O adolescentă de 16 ani, care locuia fără forme legale la Domnești, a murit aseară, după ce a fost lovită în plin de tren, în Halta din localitate. Copila a murit pe loc, iar cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ea.
Din primele verificări, a reieșit că fata era elevă la Liceul din Adjud și se întorcea acasă. Ea a coborât dintr-un tren personal, care venea de la Miercurea Ciuc. A traversat calea ferată fără să se asigure, fiind lovită de un tren, care venea pe o altă linie de la Mangalia. Copila, din judeţul Neamţ, a fost atenţionată de ceilalţi călători să fie atentă la tren, dar aceasta nu le-a auzit sfaturile.
După incident, oamenii au sunat imediat la 112 și au anunțat poliția. O echipă de cercetare s-a deplasat la f