Are vreun sens să aduci vorba de integritatea în politică atunci cînd te aliezi cu Aurelian Pavelescu, campionul traseismului, iei oamenii care nu încap pe liste chiar de la partenerii tăi de coaliţie, ca să îi pui tot pe aceleaşi liste, sau îi ierţi pe „trădătorii" de ieri de la UNPR şi îi primeşti cu braţele deschise înapoi de unde au plecat? Evident că nu. Care e motivul pentru care integritatea ar fi din nou pe tapet în alegerile din toamna asta, decît mulsul de credibilitate din ce a mai rămas pe ici, pe colo (mai nimic) şi prostitul cîtorva fraieri care mai aşteaptă ceva (puţini de tot)? Discuţia despre care e mai cinstit şi mai bun în politică nu mai are efectiv sens, fiecare a arătat ce poate cu asupra de măsură în ultimii opt ani. Nu mai face să numărăm lupii ca să le dăm certificate de căţel. În plus, lumea s-a schimbat. Enunţarea, cuvînt cu cuvînt, de către Monica Macovei a criteriilor de integritate formulate de mine acum opt ani are azi alt ecou. Pe bună dreptate. Pe vremuri puneam oameni pe lista neagră cînd începea urmărirea penală contra lor. Prezumţia de nevinovăţie era suspendată, primînd prezumţia -pentru care erau temeiuri serioase- că nu sîntem egali în faţa legii, şi că un om politic atins de scandal trebuie să-şi clarifice situaţia ca simplu cetăţean, nu de pe poziţii de putere, care ar influenţa justiţia. Între timp puterea justiţiei a crescut, şi mulţi din cei astfel marcaţi au ajuns la finele unui ciclu. Din politicienii puşi de Coaliţia pentru un Parlament Curat pe vremuri pe listele negre unii au primit NUP (Dragnea, Fenechiu), alţii au fost trimişi în judecată, dar achitaţi (Patriciu, Păcuraru, Şerban Mihăilescu), sau sînt în curs de achitare (Falcă). Unii, absolviţi de vechi anchete, fac obiectul unor noi anchete, dar nu ştim dacă vor ajunge undeva. Viorel Hrebenciuc, după atîţia ani, nu are absolut nimic cu conotaţie penală la acti