Tânărul de 20 de ani, din comuna Ruginești, care în noaptea de 20 spre 21 august a batjocorit un adolescent de 16 ani, din Mărășești, a fost trimis în judecată de procurorii vrânceni. În sarcina lui Ionuț Cristi Nechita au fost reținute infracțiunile de viol și tâlhărie. Cauza a fost disjunsă faţă de un alt tânăr din Rugineşti, de 16 ani, cercetat pentru aceleaşi fapte.
Violul şi tâlhăria au fost comise în noaptea de 20 spre 21 august, la ora 1.40, pe strada Cuza Vodă din Focșani. Victima este din Mărășești, iar în noaptea respectivă se deplasa pe strada Cuza Vodă din municipiu, fiind acostată de două persoane necunoscute, care i-au luat cei 8 lei pe care îi avea asupra sa şi o pereche de pantofi sport. Băiatul a mai spus că agresorii l-au obligat apoi să întreţină raporturi sexuale anale și orale, profitând că era întuneric şi nu erau trecători prin zonă.
Strigătele disperate după ajutor ale victimei, care se zbătea în mâinile agresorilor, au fost auzite de membrii unei patrule de Poliţie, care treceau în acel moment prin zonă. Aceştia au acţionat imediat pentru prinderea celor care fără nicio ruşine, au abuzat de adolescent chiar pe marginea străzii. A fost prins numai unul dintre agresori, respectiv minorul, dar se cunoaştea şi identitatea celuilalt, care este major.
În ziua următoare, poliţiştii l-au săltat pe tânărul major de la o fermă din Gugeşti, unde lucra ca zilier. Cei doi suspecți au ajuns în faţa anchetatorilor, iar după mai multe ore de audieri au recunoscut comiterea infracţiunilor de care erau acuzaţi. Băiatul de 20 de ani a fost reținut imediat după audieri, iar apoi a primit mandat de arestare preventivă. El a cerut să fie cercetat în libertate, dar nu a reușit să-i impresioneze pe magistrați, care au menținut măsura arestării preventive.
Tânărul de 20 de ani, din comuna Ruginești, care în noaptea de 2