Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două grupuri de acţionari Sibex, obligate să-şi reducă deţinerile la 5%

Publicat in Bursa, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Două grupuri de acţionari Sibex, dintre care unul concertat în jurul WBS România, au obligaţia să-şi reducă deţinerile la bursa sibiană la 5%, limita impusă de lege pentru drepturile de vot, în termen de trei luni de zile, potrivit unor ordonanţe CNVM, emise luni.

Primul grup este format din SSIF WBS România, Mirela Narcisa Grigoroiu, Ioan Alexandru Botezan, Anca Elena Bunea, "Kristin" SRL şi F.LLI Codognotto di Codognotto Gianfranco&C.-S.N.C. Aceşti acţionari deţin, în prezent, 16% din capitalul social al Sibex.

Totodată, Comisia îi obligă şi pe Andrei Mihai Bejenaru şi pe Radu Dimofte, care deţin în prezent 8,25% din Sibex, să-şi reducă participaţia.

Ordonanţele CNVM pot fi contestate în 30 de zile.

Având în vedere că Adunarea generală a Sibex este convocată pentru sâmbătă, Comisia trebuie să notifice conducerea bursei concertările constatate, iar aceasta ar trebui să dispună limitarea drepturilor de vot la 5% pentru cele două grupuri.

* Concertarea din jurul WBS

Potrivit CNVM, Mirela Narcisa Grigoroiu, Anca Elena Bunea, Ioan Alexandru Botezan, Lionello Codog-notto şi Alexandru Vladimir Găitan (membru al CA al SIBEX) acţionează în mod concertat, deoarece sunt acţionari ai SSIF WBS România SA şi deţin cumulat o pondere de 51,31% din capitalul social al intermediarului.

Aceşti acţionari acţionează concertat cu WBS România, afirmă CNVM.

Potrivit autorităţii, Lionello Codognotto deţine calitatea de administrator şi asociat cu o deţinere de 16,66% din capitalul social al F.LLI Codognotto Di Codognotto Gianfranco&C.-S.N.C.

Ioan Alexandru Botezan este administrator şi asociat cu o deţinere de 82% din capitalul social al "Kristin" SRL.

* Concertarea Dimofte -Bejenaru

Andrei Mihai Bejenaru şi Radu Dimofte sunt consideraţi concertaţi de către CNVM, întrucât primul este administrator, iar al doilea asociat cu o

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°