Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, marți 18 septembrie 2012 ·

Cehia a interzis comercializarea băuturilor spirtoase în condiţiile în care apar tot mai multe cazuri de decese şi leziuni provocate de consumul de alcool alimentar amestecat cu alcool metilic vândut ilegal, iar Polonia a restricţionat temporar importurile de băuturi alcoolice din această ţară, scrie The Wall Street Journal. Măsura este prima de acest fel din Cehia şi din regiune, unde consumul de alcool este ceva obişnuit, iar reglementările privind vânzarea băuturilor alcoolice nu sunt restrictive. Ministrul ceh al sănătăţii, Leos Heger, a declarat că de la începutul lunii septembrie au fost raportate 20 de decese, iar 36 de persoane se află în stare critică din cauza consumului de alcool industrial. Ca urmare a adoptării măsurii, magazinele, barurile şi restaurantele pot vinde doar bere şi vin. De duminică, în Polonia s-a impus o restricţie de 30 de zile pentru vânzarea băuturilor spirtoase importate din Cehia, potrivit declaraţiilor reprezentanţiilor inspectoratului sanitar şi ai ministerului sănătăţii. Pe durata restricţiei, autorităţile vor testa alcoolul din Cehia pentru a se asigura că este bun pentru consum. În Cehia, veniturile fiscale lunare din comercializarea băuturilor spirtoase totalizează 750 milioane koruna (40,4 milioane dolari), potrivit viceministrului de finanţe Ladislav Mincic.

Banca centrală a Rusiei a anunţat că vinde 7,58% din participaţia pe care o deţine la Sberbank, cea mai mare bancă rusească la care este acţionar majoritar, guvernul încercând astfel să îşi reducă rolul în economie, scrie Bloomberg. Banca Rusiei oferă echivalentul a 1,71 miliarde de acţiuni la un preţ cuprins între 91 ruble (2,97 dolari) şi preţul de piaţă înregistrat la închiderea ofertei. Prin vânzarea acţiunilor la preţul minim, Sberbank ar putea strânge 156 miliarde ruble, echivalentul a 5,1 miliarde dolari. Măsura face parte din planul guvernului de a strân

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 18 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 25 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentr

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Mediafax acum 18 minute
Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți spre miercuri, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximita

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°