Sportivii secţiei de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava au reuşit din nou să urce pe podiumurile competiţiilor naţionale, de această dată la Campionatul Naţional de semimaraton ce a avut loc la Oradea. Astfel, în proba de simplu, Alina Onofrei a terminat a treia în concursul individual feminin la juniori I şi s-a ales cu medalia de bronz, în timp ce colega sa Ioana Agapi a terminat a patra în aceeaşi probă, ambele sportive fiind pregătite de Silviu Casandra. În concursul pe echipe, CSM Suceava a obţinut argintul la tineret, prin sportivii Dan Mirşidan, Ilie Rătundu şi Iulian Roşu, primii doi pregătiţi de Silviu Casandra, în timp ce al treilea este antrenat de Radu Mihalescu. Deşi nu au terminat pe podium concursul individual, cei trei suceveni s-au ţinut aproape şi au punctat decisiv pentru medalia de argint la tineret, Mirşidan terminând pe cinci, Rătundu pe şase, iar Roşu pe opt. Mai mult, toţi sportivii de la CSM Suceava au reuşit să-şi doboare în această cursă recordurile personale reuşite anul trecut în aceeaşi competiţie.
„Mă bucur că am reuşit să câştigăm două medalii la un concurs pe care l-am considerat de pregătire pentru naţionalele de maraton, pentru care ne-am pregătit în această perioadă. După evoluţia echipei masculine pot spune că avem şanse foarte mari să câştigăm titlul naţional la maraton, concurs în care avem şanse să urcăm pe podium la tineret şi în concursul individual”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.
Tinerii atleţi de la CSM Suceava vor intra din nou în lupta pentru o medalie pe 7 octombrie, la Bucureşti, atunci când va avea loc Campionatul Naţional de Maraton, acolo unde au şanse mult mai mari la podium.
Sportivii secţiei de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava au reuşit din nou să urce pe podiumurile competiţiilor naţionale, de această dată la Campionatul Naţional de semimaraton ce a avut loc la