Nici măcar fondatorii unuia dintre cele mai notorii branduri americane nu au scăpat de efectul crizei executărilor silite.
Descendeţii fondatorului Coca-Cola, Asa Candler, au traversat o perioadă dificilă de la căderea pieţei imobiliare şi apariţia recesiunii. Compania de dezvoltare imobiliară a moştenitorilor Coca-Cola a pierdut 37,5 mil. dolari în executări silite de la începutul crizei, iar viitorul familiei pare cel puţin fragil, scrie Atlanta Journal-Constitution.
Familia Candler şi-a vândut participaţia din Coca-Cola în 1919 şi s-au îndreptat către dezvoltarea imobiliară. Moştenitorii producătorului de băuturi răcoritoare sunt responsabili pentru câteva clădiri de referinţă din Atlanta şi rămân bine cunoscuţi în suburbia bogată din Sandy Springs.
Acum, condusă de Asa Griggs Candler V, în vârstă de 81 de ani, familia a fost asaltată de creditori pe măsură ce ultimele tranzacţii au eşuat pe rând. Cu toate acestea Candler rămâne optimist în ciuda viitorului incert al familiei.
„Viitorul Atlantei este bun. Atlanta nu va dispărea“, spunea acesta într-un interviu acordat luna trecută. „Iar noi vom fi exact aici încercând. Vom ieşi din această situaţie, alături de toată lumea, şi ne vom aduce aportul la construcţia oraşului“.
„Toată lumea“ include mai mult decât locuitorii oraşului, care se află pe lista localităţilor lovite cel mai puternic de criza imobiliară. Chiar şi americanii bogaţi, precum familia Candler, şi-au văzut averea diminuată din cauza recesiunii. Între 2007 şi 2009, câştigurile după impozitare ale bogaţilor Americii au scăzut cu 37%, potrivit CNBC.
Asa Candler aruncă ghinionul pe care îl are familia sa pe seama a ceea ce el numeşte „economia fără milă“ a Americii, cea care a ignorat dezvoltatorii „simplii“ în timp ce a salvat Wall Street şi producătorii auto de la faliment.