Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 81 de ani de când Japonia a invadat China, cele două ţări sunt aproape de un nou conflict

Publicat in Antena 3, marți 18 septembrie 2012 ·

Disputa teritorială dintre China şi Japonia pentru insulele Diaoyu/Senkaku a escaladat marţi. Mai multe companii nipone au decis să închidă o mare parte din operaţiunile desfăşurate pe teritoriul chinez, iar relaţiile dintre cele mai mari două economii ale Asiei ameninţă că se vor deteriora până la cel mai scăzut punct după cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează CNN.

În timp ce ministrul chinez al Apărării a declarat că statul chinez îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare în diferendul cu Japonia, companiile auto Nissan, Mazda, Honda şi Toyota au urmat exemplul celor de la Canon şi Panasonic, închizând mai multe fabrici din China.

Compania Seven & I Holdings a anunţat că intenţionează să închidă aproximativ 200 de magazine din Beijing şi Chengdu, la fel şi Ito Yokado, care va închide 13 supermarketuri "pentru a asigura securitatea angajaţilor".

"Google-ul Chinei", popularul motor de căutare Baidu, a contribuit în stilul propriu la dispută, afişând pe pagina de pornire o imagine a insulelor cu steagul chinez fluturând deasupra lor. Imaginea era un link către o pagină cu titlul "Insula Diaoyu este a Chinei!".

Pagina are o secţiune interactivă, unde utilizatorii sunt îndemnaţi să revendice, cu ajutorul unui steag virtual, insulele disputate din Marea Chinei de Est. Aproximativ 2,7 milioane de oameni au pus drapelul Chinei pe insulele disputate.

"Intenţia noastră este să oferim oamenilor o formă mai raţională de patriotism şi să arătăm fapte, nu să înflăcărăm spiritele", a delcarat Kaiser Kuo, directorul Baidu pentru comunicarea internaţională. "Am dorit să le oferim oamenilor o modalitate mai raţională de a-şi exprima patriotismul. Plasarea unui steag digital este mai bună decât aruncatul pietrelor sau devastatul maşinilor".

Situaţa din China este foarte tensionată. 18 septembrie este

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 24 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 34 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 18 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 49 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 44 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°