Precomenzile primite de Apple pentru iPhone 5 au depăşit două milioane de unităţi într-o singură zi, fiind de peste două ori mai mari faţă de recordul anterior stabilit de iPhone 4S, a anunţat luni compania americană, transmite Bloomberg.
Cererea pentru iPhone 5 a depăşit oferta, astfel că unele precomenzi vor fi onorate în octombrie şi nu în septembrie, aşa cum era planificat iniţial, se arată într-un comunicat al Apple. Majoritatea comenzilor vor fi livrate pe 21 septembrie. Primele precomenzi au fost transmise vineri, la două zile după prezentarea noului iPhone 5. "În mod clar au dat lovitura", a declarat Brian White, analist la Topeka Capital Markets. White anticipase precomenzi de 1,3-1,5 milioane de unităţi pe zi pentru iPhone 5.
Smartphone-ul iPhone este cel mai bine vândut produs al Apple, generând circa două treimi din profitul companiei. Intrarea Apple pe piaţa smartphone în 2007 a adus vânzări de 244 milioane de aparate iPhone şi a contribuit ca Apple să devină cea mai valoroasă companie din lume.
Precomenzile primite de Apple pentru iPhone 5 au depăşit două milioane de unităţi într-o singură zi, fiind de peste două ori mai mari faţă de recordul anterior stabilit de iPhone 4S, a anunţat luni compania americană, transmite Bloomberg.
Cererea pentru iPhone 5 a depăşit oferta, astfel că unele precomenzi vor fi onorate în octombrie şi nu în septembrie, aşa cum era planificat iniţial, se arată într-un comunicat al Apple. Majoritatea comenzilor vor fi livrate pe 21 septembrie. Primele precomenzi au fost transmise vineri, la două zile după prezentarea noului iPhone 5. "În mod clar au dat lovitura", a declarat Brian White, analist la Topeka Capital Markets. White anticipase precomenzi de 1,3-1,5 milioane de unităţi pe zi pentru iPhone 5.
Smartphone-ul iPhone este cel mai bine vândut produs al Apple, generând circa două treimi din