Un puşti de numai doi ani din Philadelphia a ajuns pe lista infractorilor din oraşul său, după ce un poliţist mai zelos a decis să-l amendeze atunci când l-a surprins pe băiat că urina pe stradă.
Deşi abia a învăţat să meargă şi să vorbească, copilul a primit acum o amendă de 50 de dolari. Se pare că băiatul a pus la cale "planul de încălcare a legii" în timp ce se afla cu mama şi fratele său mai mare, la cumpărături.
Imediat cum au ieşit din magazin, cel mic s-a dus direct la cel mai apropiat stâlp. Atunci, mama sa I-a spus să meargă să urineze pe iarbă.
"Atunci a venit poliţistul şi mi-a dat amenda pentru urinat în public. (...) Mi-a spus că face asta pentru propria mea siguranţă pentru că, ferească Dumnezeu, un pervers ar putea privi la fiul meu, când urinează", spune Carolline Robboy, mama băieţelului.
Gestul poliţistului i-a lăsat pe mulţi localnici cu gura căscată şi a stârnit comentarii ironice în presa din America.
Mama copilului nu vrea ca povestea să se încheie astfel, aşa că intenţionează să conteste amenda în justiţie.
Un puşti de numai doi ani din Philadelphia a ajuns pe lista infractorilor din oraşul său, după ce un poliţist mai zelos a decis să-l amendeze atunci când l-a surprins pe băiat că urina pe stradă.
Deşi abia a învăţat să meargă şi să vorbească, copilul a primit acum o amendă de 50 de dolari. Se pare că băiatul a pus la cale "planul de încălcare a legii" în timp ce se afla cu mama şi fratele său mai mare, la cumpărături.
Imediat cum au ieşit din magazin, cel mic s-a dus direct la cel mai apropiat stâlp. Atunci, mama sa I-a spus să meargă să urineze pe iarbă.
"Atunci a venit poliţistul şi mi-a dat amenda pentru urinat în public. (...) Mi-a spus că face asta pentru propria mea siguranţă pentru că, ferească Dumnezeu, un pervers