Premierul Victor Ponta a precizat, marţi, că privatizarea Combinatului Oltchim Râmnicu – Vâlcea nu va fi amânată.
El a mai spus că, în cazul unui eşec, societatea va trece, temporar, sub administrare specială, dar soluţia pe termen lung este privatizarea cu un investitor capabil să menţină locurile de muncă: “Joi este termenul de depunere a ofertelor, vineri va fi licitaţie publică cu strigare, în prezenţa dumneavoastră. Nu este o situaţie fericită, pentru că, din păcate, dincolo de cei care sunt deja acolo, celelalte două oferte, una dintre ele este exotică, iar cealaltă trebuie verificată din punct de vedere al potenţialului financiar. Indiferent de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de ofertă care presupune pierderea locurilor de muncă şi, practic, dezmembrarea Oltchimului“, a spus Ponta.